Antena 3 CNN Actualitate Taxa de la podul Fetești, din drumul spre litoral, ar putea fi eliminată. Ministrul Drulă nu susține decizia

Taxa de la podul Fetești, din drumul spre litoral, ar putea fi eliminată. Ministrul Drulă nu susține decizia

Vasile Marcu
1 minut de citit Publicat la 12:43 24 Iun 2021 Modificat la 12:43 24 Iun 2021
o_1f8um6d8h1d3ene21a6o1r4qnugb.jpg
Sursa foto: Agerpres

Primul pas a fost făcut, taxa a fost eliminată de Comisia pentru Transporturi, dar mai urmează plenul de la Camera Deputaților. Până la acel plen, USR cere o amânare a discuțiilor, până în sesiunea din toamnă pentru a găsi o soluție la gaura pe care o va lăsa eliminarea acestor taxe, în bugetul Ministerului Transporturilor.

Banii din taxele de la Podul Fetești sunt folosiți pentru reparațiile realizate la podul de peste Dunăre și inclusiv la reparațiile realizate pe Autostrada Soarelui.

Fără acești bani, USR spune că ar fi necesară o altă sursă, pe care Ministerul Transporturilor nu o are în momentul de față.

Cătălin Drulă nu susține eliminarea taxei de pod de la Fetești

"Aceste taxe care se plătesc la podurile dunărene, s-a spus despre ele că ar fi cumva o dublă taxare, același principiu se aplică în multe țări europene. De exemplu, în Austria se numește vinietă, îi spunem rovinietă în România, și la trecerile prin anumite tuneluri care sunt pe autostrăzile lor se mai plătește încă o taxă.

Sumele colectate anual sunt semnificative și eliminarea taxei ar văduvi bugetul Companiei de Drumuri de aceste sume. Am cerut amortizat pe cinci ani investițiile în Autostrada A2 București-Constanța pentru a o ține funcțională și ele se apropie exact de încasările taxei. Din acei bani se întreține autostrada.

În condițiile unui buget dificil, nu cred că este oportun acum – asta este și discuția pe care am avut-o în coaliție – eliminarea unei surse de venit care se regăsește în drumuri reparate", a explicat ministrul Transporturilor, potrivit Digi 24.
 

×
Etichete: taxa pod Fetesti
x close