Antena 3 CNN Actualitate Tătaru: Încă 24 de unități medicale intră în lupta cu COVID-19, dar și 280 de paturi de ATI

Tătaru: Încă 24 de unități medicale intră în lupta cu COVID-19, dar și 280 de paturi de ATI

Dan Gabor
2 minute de citit Publicat la 20:29 18 Noi 2020 Modificat la 20:29 18 Noi 2020
Tătaru: Încă 24 de unități medicale intră în lupta cu COVID-19, dar și 280 de paturi de ATI
Sursa foto: Agerpres

„Am căutat suplimentarea paturilor de terapie intensivă la nivel național și în București. Astăzi (miercuri – n.r.), am introdus în ordinul 555/2020 încă 24 de unități medicale în totalitate sau doar cu o parte de ATI, urmând în 7 până la 21 de zile să operaționalizăm 280 de paturi de terapie intensivă”, a spus Nelu Tătaru, în ședința de Guvern.

Ministrul sănătății a precizat că după evaluarea fiecărui spațiu în parte de echipele de la inspecția sanitară de stat, ISU și cele de la ANMDR, urmează o evaluare a necesarului de personal pentru a putea operaționaliza cele 280 de paturi de ATI.

„Fiecare unitate sanitară verificată în ATI primește un plan de conformare, de măsuri, iar la sfârșitul săptămânii avem un prim raport cu unitățile care au fost verificate”, a mai spus Tătaru.

Coronavirus în România, 18 noiembrie 2020

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus în România. Astfel, în ultimele 24 de ore a fost înregistrat un nou record de infectări cu COVID: 10.269 cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Ultimul record a fost înregistrat în data de 6 noiembrie, 10.260 cazuri de infectare. Astăzi avem și 168 decese noi și 1.174 pacienți sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă.

Până astăzi, 18 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 383.743 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 261.387 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.269 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 9.429 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

10.269 cazuri noi - 37.906 teste

În intervalul 17.11.2020 (10:00) – 18.11.2020 (10:00) au fost raportate 168 de decese (102 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.179. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.

168 decese noi -1.174 pacienți la ATI

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.771.316  teste. Dintre acestea, 37.906 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.269  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.637 la cerere.

Pe teritoriul României, 46.875 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.285 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.763 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

×
x close