Ironic, omul a "mulţumit" Poliţiei române, susţinând că nici Poliţia şi nici vreo altă instituţie a statului nu l-a sunat să-l anunţe de moartea fetei sale.
"Mulţumim Poliţiei române! Nu m-a contact nimeni să-mi spună că fata mea a păţit ceva decât cei de la pompe funebre. Deci, Poliţia nu.
Am aflat de la văr, care a scăpat fără nicio vânătaie din accident, doar cu sperietura.
Şi de la ştiri am aflat, de la toate canalele", a spus, ironic, Cătălin Ştefan Dragomir, tatăl fetei de 20 de ani, moartă ieri în accident.
Cât despre şoferul de 19 ani, care era drogat la volan, "să plătească. Adică, să facă puşcărie până se căieşte".
El este şoferul de 19 ani, care a spulberat opt oameni la 2 Mai. Consumase un "cocktail de droguri"
Șoferul de 19 ani, drogat, care a intrat cu mașina într-un grup de tineri, sâmbătă dimineața, omorând doi dintre ei în localitatea 2 Mai, a fost prins reţinut.
El a fost depistat pozitiv la trei droguri, după ce fugise de la locul accidentului, iar acum este dus la audieri, la Poliţia Mangalia.
El a fost prins în Vama Veche şi nu ştia exact ce a făcut, pentru că era drogat. El conducea maşina în continuare atunci când a fost prins.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, a condus mașina pe DN 39 și a intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe carosabil.
În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără de 20 de ani și un tânăr de 21 de ani.
De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Poliţia: Tânărul de 19 ani, pozitiv la trei substanţe interzise
"La data de 19 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 19 ani, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Acesta este bănuit că, la data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39, în apropierea localității Vama Veche și ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără, de 20 de ani, și un tânăr, de 21 de ani.
De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani.
Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină, amfetamină și metamfetamină.
De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală", se arată în comunicatul Poliţiei.