Unii dintre pasageri s-au agăţat de crengi şi au fost salvaţi, alţii însă au fost traşi în adâncuri de curenţi. Patru mai exact, respectiv un tată cu doi copii şi un tânăr de 27 de ani care sunt în continuare daţi dispăruţi.
Din nefericire, un copil de 3 ani şi 8 luni a fost adus la mal fără viaţă.
Cele trei familii din comuna arădeană Semlac au vrut să încheie petrecerea începută la iarbă verde la terasa de pe malul celălalt al râului Mureş, în dreptul judeţului Timiş. S-au înghesuit 12 oameni într-o barcă şubredă, iar la câtiva metri de mal, curenţii puternici au răsturnat-o.
Câţiva oameni care se aflau în pădurea din apropiere au auzit ţipetele disperate şi au sărit în ajutorul lor. Un barbat a reuşit să aducă înapoi la mal două femei şi o fetiţă. Pe malul din dreptul judeţului Timiş au reuşit să ajungă o mamă de 28 de ani şi copilul ei de 3 ani şi 8 luni. În ciuda manevrelor de resuscitare, pentru copil salvatorii nu au mai putut face nimic.
Tânăra mamă a intrat imediat în stare de şoc şi a fost preluată de medicii de pe ambulanţă. Unul dintre bărbaţii care se afla în barca răsturnată a reuşit să se salveze împreună cu cei doi copii.
De furia apelor a scăpat şi cel care conducea barca. Acesta din urmă avea o alcolemie de 0,31 la mie.