Antena 3 CNN Actualitate Tarifele RCA ar putea să scadă în următoarea perioadă. Vestea bună pe care o dă ASF șoferilor

Tarifele RCA ar putea să scadă în următoarea perioadă. Vestea bună pe care o dă ASF șoferilor

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 21:30 08 Aug 2022 Modificat la 21:30 08 Aug 2022
lista tarife rca 2022 soferi romani
Tarifele RCA ar putea să scadă în următoarea perioadă. Vestea bună pe care o dă ASF șoferilor

La baza raportului stau date preliminare raportate de firmele de asigurare pentru primele 6 luni din 2022.

„Concret, nivelul de concentrare a pieţei, deşi este încă ridicat, a ajuns la cea mai mică cotă din ultimii opt ani. După ce crescuse substanţial, în contextul ieşirii din piaţă a City Insurance, Euroins, liderul actual al pieţei RCA, a revenit, în al doilea trimestru al acestui an, la nivelul din perioada similară a lui 2021 în ceea priveşte cota de piaţă, scăzând până la 31,8%, în iunie 2022, de la 36% la finalul lui martie a acestui an”, arată ASF, citată de News.ro.

Clasamentul primilor trei jucători, raportat la Primele Brute Subscrise (PBS), este completat de Groupama, cu o cotă de piaţă de aproape 21% şi Allianz Ţiriac cu aproape 19%, cele două societăţi evoluând aproape constant în cel de-al doilea trimestru al acestui an. Cu excepţia Generali, toate celelalte societăţi au cote între 6% şi 8%, de remarcat fiind poziţionarea Axeria Yard, societatea franceză care se apropia în iunie de 6% din piaţă, deşi a intrat în România abia în decembrie 2021.

„O evoluţie îmbucurătoare poate fi observată şi în ceea ce priveşte preţurile. Primele medii s-au stabilizat şi chiar au intrat pe un trend descendent, începând cu cel de-al doilea trimestru al acestui an, conform datelor centralizate de ASF.
Prima medie pentru persoane fizice era de 904 lei la finalul lunii iunie, faţă de 913 lei la finalul lui martie, mai arată raportul. La persoane juridice, prima medie a rămas aproximativ la acelaşi nivel, fiind de 1.984 de lei, faţă de 1.943 de lei în martie.   

×
Etichete: tarife RCA
x close