Călin Popescu Tăriceanu le-a transmis un mesaj românilor, la scurt timp după ce a fost ales candidat al ALDE la alegerile prezidențiale.
„Dragi români,
Am decis să intru în cursa prezidențială și fac anunțul oficial și aici. Voi candida din partea ALDE și a tuturor celor care cred că a venit vremea ca țara noastră să depășească epoca experimentelor sociale.
Soarta României trebuie să fie în mâinile politicienilor cu experiență și competență, nu a creațiilor de laborator, teleportate la Cotroceni prin jocuri de interese și nu prin munca și realizările proprii.
Personal, mă consider un politician cu experiență: am fost deputat, senator, ministru, vicepremier, prim-ministru, președinte de Senat, vicepreședinte de partid european, am condus partide, am fondat partide, la putere ori în opoziție, am contribuit la alcătuirea primei Constituții post-comuniste, am simțit și gustul victoriilor și pe cel al înfrângerii.
Am parcurs, deci, toate etapele necesare unei cariere împlinite și am realizat asta având, de cele mai multe ori, șansa unor oameni de excepție în jurul meu, alături de care am construit. Pentru că politica e, în primul rând, o muncă de echipă și de construcție.
Am avut șansa de la Dumnezeu să fiu Prim-ministrul care a semnat aderarea României la UE, probabil cea mai mare realizare de la Revoluția din decembrie 1989.
Am văzut cum s-au schimbat vremurile și figurile politice.
Am văzut lideri curajoși și lideri înțelepți, dar am văzut și lideri politici al căror interes de a fi realeși trecea înaintea oricărei alte valori. Și în numele dorinței de a fi realeși au sacrificat tot: principii, oameni, libertățile și valorile românilor. Totul!
Trebuie să ne regăsim unitatea, echilibrul intern, bunul simț care să ne țină pe drumul cel drept.
Pentru toate astea, am decis să intru în luptă și să mă bat până la capăt.
Nu candidez pentru a face figură frumoasă în turul întâi, ci pentru a mă bate de la egal la egal cu Klaus Iohannis.
Nu fac aranjamente subterane doar pentru a-i netezi actualului președinte drumul spre un nou mandat. Un mandat pe care cel mai slab președinte din istorie nu îl merită, cum nu l-a meritat nici pe cel în derulare. Primul președinte după care nu rămâne absolut nimic.
Nu fac parte dintre cei care consideră zarurile ca fiind aruncate.
Bătălia nu s-a încheiat. Bătălia abia începe!
Vă cer sprijinul pentru acest proiect, vă cer sprijinul să construim o Românie mai bună, o Românie unită, solidară. Avem nevoie de o astfel de Românie, pentru că asta înseamnă o Românie puternică.
Capul sus, români! Mergem până la capăt!”, a scris liderul Senatului și al ALDE pe pagina de Facebook.