Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE și șeful Senatului, a vorbit la Antena 3 despre legea pe care a propus-o, prin care dorește să existe o Autoritate Națională de Interceptări.
„Nu s-a mai auzit nimic pentru că am creat un mic colectiv de lucru căruia i-am dat proiectul de lege pentru a-i face anumite corecturi și finisaje. Trebuie să subliniez următoarea chestiune.. va exista un moment când toate aceste activități care sunt derulate fie de servicii, fie de parchete, vor trece la această Autoritate. Acest moment nu trebuie asociat de o sincopă în funcționarea interceptărilor. Ca să nu existe interpretări și speculații vrem să vedem foarte bine cum facem organizarea din acest punct de vedere, să nu existe nicio sincopă și această instituție să funcționeze cu garanțiile necesare de independență și de neinterferență din partea altor insituții pentru a folosi înregistrările în scopuri care nu sunt conforme cu legea și cu Constituția”, a spus Tăriceanu.
„Este o preocupare publică pe care eu o salut, de a asigura transparența actelor de guvernare. Mă refer la nivelul ministerelor, la nivelul primului ministru, la nivelul Parlamentului, cum e și normal. Pe de altă parte, există instituții care funcționează pe bază de stat în stat. Și aceste instituții sunt cele de la Parchetul General, DNA, care vor un regim cu totul special, de fiecare dată invocându-se diverse motive care să le permită să ascundă analizei publicului, a presei, toate acțiunile pe care le întreprind.. Sunt de interes public, ele trebuie aflate”, a afirmat liderul Senatului.