Antena 3 CNN Actualitate Tăriceanu despre Insula Şerpilor: "Nu trebuie să credem că acolo se găseşte tot aurul negru de pe planetă"

Tăriceanu despre Insula Şerpilor: "Nu trebuie să credem că acolo se găseşte tot aurul negru de pe planetă"

2 minute de citit Publicat la 14:07 03 Feb 2009 Modificat la 14:07 03 Feb 2009
Tăriceanu despre Insula Şerpilor: "Nu trebuie să credem că acolo se găseşte tot aurul negru de pe planetă"
Soluţia dată de Curtea de la Haga este una justă, România dând dovadă de înţelepciune apelând la această instanţă a declarat, marţi, fostul premier al României, liberalul Călin Popescu Tăriceanu.Liderul deputaţilor liberali şi-a exprimat însă rezervele în privinţa cantităţilor de hidrocarburi ce s-ar afla în adâncurile platoului continental.
"Este o decizie care după părerea mea era aşteptată şi care rezultă ca urmare a unui demers absolut justificat al României, care după lungi ani de negocieri eşuate cu Ucraina pentru delimitarea platoului continental a recurs la această formulă. Ştiam că este o formulă care va consuma timp, iată că s-au scurs patru ani şi cinci luni până la anunţarea verdictului, dar spun că este soluţia optimală şi România a dat dovadă de înţelepciune în alegerea acestei formule, care nu mai are cum să fie contestată de niciuna din părţi", a precizat Tăriceanu. El şi-a exprimat satisfacţia că echipa de jurişti care a reprezentant Romţnia a fost "extrem de competentă" şi care a pledat cu argumente serioase de natură juridică.
Deputatul liberal a adăugat că este obligaţia României să respecte această decizie şi s-a arătat convins că şi Ucraina va respecta decizia Curţii, "dacă vrea să dea dovadă că este o ţară europeană şi democrată".
Tăriceanu a apreciat că decizia dată va permite României să aibă acces la o serie de resurse potenţiale care sunt considerate importante. "Vreau să fiu foarte rezervat, nici nu trebuie să credem că acolo se găseşte tot aurul negru de pe planetă, dar estimările indică faptul că ar putea să existe rezerve importante care ar putea să constituie o opţiune strategică pentru România", a declarat liderul deputaţilor PNL.
Traian Băsescu: Curtea de la Haga a dat dreptate României
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat la rândul său că prin decizia de marţi, Curtea de la Haga a dat dreptate României şi că acesta este un succes al diplomaţiei româneşti.
"Iată o bucurie pe care o spun prima dată dumneavoastră, români de dincolo de frontiere. Este un mare succes al Ministerului de Externe al României. În continuare vom vedea ce facem", le-a spus Băsescu, în cadrul unei vizite făcute în rândul comunităţii româneşti din Gyula, Ungaria.
Şeful statului a explicat că în dispută a fost o suprafaţă de peste 12.000 de km pătraţi în Marea Neagră, "o suprafaţă care este în dispută între România şi fosta URSS şi între România şi Ucraina de 42 de ani". "Ucraina a dorit să spună că Insula Şerpilor este punct de la care să se calculeze drepturile de exploatare pe platourile Mării Negre, Curtea de la Haga a dat dreptate României şi Insula Şerpilor nu este punct de reper pentru calculul zonei de exploatare.Ca atare din cei 12700 de km pătraţi în dispută, România va putea exploata pe circa 9700 de km pătraţi, 80 la sută din suprafaţă fiind în drepturile de exploatare a României", a adăugat Băsescu.
Curtea Internaţională de Justiţie a dat astăzi câştig de cauză României în procesul împotriva Ucrainei pentru delimitarea platformei continentale, anunţând că Insula Şerpilor nu infuenţează linia de demarcaţie, astfel încât formaţiunea are dreptul la o mare teritorială de 12 mile marine.
Antena3.ro

×
x close