Mii de pensionari si salariaţi din Târgu-Mureş au deja conturile blocate, pentru că nu au reuşit să înapoieze împrumuturile la bănci sau nu şi-au plătit taxele şi impozitele. Numărul lor ar putea creşte în perioada următoare, mai ales ca s-au trimis somaţii la peste 17.000 de oameni.
Cu venituri de câteva sute de lei, mulţi bătrâni iau împrumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc. De multe ori aceştia nu reuşesc însă să înapoieze banii la timp.
Şi salariaţii care nu au avut cum să îşi plătească taxele sau împrumuturile la bănci s-au trezit cu conturile blocate.
Primăria emite somaţii după fiecare lună scadentă. Cei care nu reuşesc să achite sumele restante se pot trezi chiar în prag de sărbători că nu îşi pot accesa conturile.