Antena 3 CNN Actualitate Târgovişte. Trei persoane au ajuns la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier

Târgovişte. Trei persoane au ajuns la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier

1 minut de citit Publicat la 14:00 02 Sep 2012 Modificat la 14:00 02 Sep 2012
Târgovişte. Trei persoane au ajuns la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier
Foto: INTACT Images
Trei persoane au fost transportate, duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, după ce un autovehicul a ieşit de pe carosabil pe DN 72 Târgovişte - Găeşti, în comuna dâmboviţeană Dragodana, şi a lovit un pieton, ceilalţi doi răniţi fiind şoferul maşinii şi un pasager.
   
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dâmboviţa, din primele cercetări a reieşit că şoferul maşinii a pierdut controlul volanului într-o curbă, a acroşat un pieton care se afla pe marginea de pe marginea şoselei, iar ulterior autoturismul s-a izbit violent de un cap de pod, conform Mediafax.
   
"Un pieton a fost rănit grav de un autoturism scăpat de sub control, iar conducătorul auto al autoturismului care l-a lovit şi un pasager din maşină au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Accidentul a avut loc în comuna dâmboviţeană Dragodana, după de maşina care circula dinspre Găeşti spre Târgovişte a scăpat de sub control, a pătruns pe contrasens acroşând un pieton care era pe marginea drumului, iar ulterior s-a oprit într-un cap de pod", a declarat şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Dâmboviţa, comisarul şef Ion Niculae, şeful SPR Dâmboviţa.

Potrivit aceleiaşi surse, în urma impactului, pietonul a fost proiectat câţiva metri în albia unui pârâu, iar şoferul şi pasagerul din dreapta au fost şi ei răniţi.
   
La ora transmiterea acestei ştiri, cei trei răniţi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Târgovişte, iar poliţiştii continuă ancheta pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

×
x close