Update 19.30 - Una din cele două victime este un pompier de la detaşamentul din Târgovişte, care s-a intoxicat cu fum în timpul intervenţiei. Cealaltă persoană rănită este un angajat al fabricii de vopsea, care a suferit arsuri pe mâini.
Incendiu puternic, miercuri după-amiază, la depozitul fabricii de vopsele "Sivi Crom" din centrul oraşului Târgovişte. Două persoane au fost rănite în urma incendiului. Cei doi răniţi au fost transportaţi la spital cu arsuri la nivelul feţei şi mâinilor.
Flăcările, care ating câţiva metri înălţime, au cuprins şi trei autovehicule aflate în curtea unităţii, potrivit Mediafax. La faţa locului au intervenit 11 autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, din detaşamentele Târgovişte, Pucioasa, Moreni, Titu şi Găeşti. Acolo au fost trimise şi ambulanţe.
De asemenea, incendiul s-a extins şi la o fabrică de lapte Natura aflată în imediata apropiere, care arde în mare parte, flăcările atingând, de asemenea, câţiva metri înălţime.
"Am fost solicitaţi să intervenim la incendiu. În acest moment am reuşit să localizăm focul, dar flăcările sunt mari, iar fumul s-a extins pe o suprafaţă mare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, maior Eduard Ţelea.
Circulaţia în zona celor două fabrici, aflate în cartierul Microraion 9 din Târgovişte, vizavi de sediul Judecătoriei, a fost oprită de poliţişti, pentru a permite accesul ambulanţelor şi pompierilor.
În timpul intervenţiei pompierilor, în interiorul fabricii de vopseluri au avut loc mai multe explozii.