Bărbatul de 28 de ani şi-a ucis iubitul pentru o datorie de 10.000 de euro. Cei doi făcuseră contract la notar, iar criminalul chiar îi înapoiase victimei o parte din bani, însă iubitul său voia şi restul. A urmat o ceartă aprinsă, care a culminat cu crima.
Ucigaşul a fugit din apartament când victima era încă în viaţă. Şi-a lăsat fostul iubit într-o baltă de sânge şi s-a făcut nevăzut. Victima a strigat zadarnic după ajutor.
Când un vecin l-a găsit prăbuşit lângă lift, era prea târziu.
Anchetatorii au crezut iniţial că tânărul l-a ucis pe bărbat pentru că aflase că este infectat cu HIV şi s-ar fi temut că l-a îmbolnăvit şi pe el. Scena crimei nu indica însă un omor cu premeditare, ci o disput de moment care a degenerat.
Tânărul de 28 de ani a fost prins de poliţişti după două zile de căutări şi va fi dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.