Antena 3 CNN Actualitate Tânărul bancher care a încercat să se sinucidă ar putea fi acuzat de delapidare

Tânărul bancher care a încercat să se sinucidă ar putea fi acuzat de delapidare

1 minut de citit Publicat la 10:53 10 Ian 2008 Modificat la 10:53 10 Ian 2008
Tânărul bancher care a încercat să se sinucidă ar putea fi acuzat de delapidare
Tânărul bancher care a jucat banii băncii la cazino şi apoi a încercat să se sinucidă ar putea fi acuzat de delapidare. Asta după ce se va recupera. Medicii spun că are mari şanse să-şi revină din comă şi să se pună pe picioare după câteva operaţii. Tânărul şi-a riscat viitorul la ruletă şi a pierdut. O poveste greu de înţeles pentru cei care-l cunosc. În ochii lor, Cătălin Pascu este un tânăr care părea să fi reuşit în viaţă. La 27 de ani, conducea deja filiala unei bănci. Era bine plătit, avea o logodnică şi se înţelegea foarte bine cu părinţii.

Aparent nu avea motive să rişte totul. Specialiştii ar avea o explicaţie: spun că e posibil ca bărbatul să fie un jucător înrăit la jocurile de noroc. "Acestea sunt persoane care au un anumit grad de impulsivitate, cu o dorinţa de cautare de senzatii si nevoia de reglare emoţională prin acest joc patologic de noroc", explică psihologii. Cătălin Pascu a riscat şi a pierdut. Urma să suporte consecinţele, dar nu s-a simţit în stare. Mulţi nu înţeleg de ce a ales clădirea lor. Unii susţin însă că bărbatul ar fi venit la o tânără care locuieşte în scara vecină celei de unde s-a aruncat. Ar fi vizitat-o destul de des pe femeie, deşi avea deja o iubită cu care urma să se însoare.

Medicii spun că tânărul bancher are şanse să se facă bine.

Observator

×
x close