Antena 3 CNN Actualitate O tânără a sunat la 112 şi a anunţat că e sechestrată într-un apartament din Bucureşti: "Văd două maşini într-o parcare"

O tânără a sunat la 112 şi a anunţat că e sechestrată într-un apartament din Bucureşti: "Văd două maşini într-o parcare"

Alin Tarnovschi, Roxana Ciucă
1 minut de citit Publicat la 15:14 01 Feb 2021 Modificat la 15:14 01 Feb 2021
o_1eterlu3b6n4bbejgsv2uuafb.jpg
Sursa foto: Pixabay

Potrivit primelor informaţii, tânăra este la telefon cu poliţiştii şi a explicat că se află într-un apartament, iar pe geam vede o parcare în care se află două maşini.

"Văd două maşini într-o parcare", a spus tânăra.

Apartamentul în care tânăra ar fi fost sechestrată se află în zona Budimex (Sectorul 4) din Bucureşti.

Poliţiştii au rămas cu tânăra la telefon şi încearcă să trianguleze semnalul telefonului pentru a putea identifica zona în care aceasta se află.

Anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care tânăra a sunat la numărul unic de urgenţă, urmând a se stabili dacă apelul este unul real sau dacă nu cumva a fost o glumă.

Astăzi, prin apel 112 a fost sesizată dispariția unei minore,  reclamația fiind formulată de o rudă.
Din datele transmise, cât și dintr-un apel 112 ulterior, minora a fost depistată pe raza sectorului 4, la acest moment fiind in custodia polițiștilor.
Având în vedere contextul, Poliția Sectorului 5 s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

UPDATE 16:00: Minora a fost găsită pe raza sectorului 4, în stare de șoc, la acest moment fiind în custodia polițiștilor. Din primele informații, riese că tânăra fusese luată chiar de acasă, iar o rudă i-a semnalat ulterior dispariția - anunță oamenii legii. 
 

×
x close