O adolescentă de 15 ani a fost spulberată pe o trecere de pietoni, în această dimineaţă, în localitatea Prundu Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere.
Fata s-a angajat în traversarea străzii. Un TIR a oprit să îi acorde prioritate, însă nu acelaşi lucru a făcut şi şoferul unui microbuz.
Când adolescenta a ajuns la jumătatea străzii, microbuzul a lovit-o în plin. Rănile suferite la cap în urma impactului sunt serioase.
Între timp, poliţiştii i-au întocmit dosar penal şoferului pentru vătămare corporală din culpă.