De fix o lună, Alice Preda, pacienta operată alături de soprana Amelia Antoniu la Spitalul CF2, este în spital. Încă se reface după infecţia care aproape a omorât-o, după ce a fost supusă unei intervenţii minore. Acum, e pe drumul cel bun. Nu mai e conectată la aparate, poate vorbi şi îşi poate vedea familia. Dar va pleca din spital mutilată pe viaţă. Tânăra nu mai poate avea copii.
Viaţa nu-i mai depinde de aparate. Şi îşi poate vedea şotul, familia, prietenii şi poate vorbi cu ei. Aşa, Alice Preda a aflat ceea ce i s-a întâmplat după operaţia banală la care a fost supusă la Spitalul CF2.
Nu-i venea creadă că în loc să meargă acasă după operaţie, a fost la un pas să moară.
Vineri s-a făcut o lună de când e la terapie intensivă la Spitalul Universitar. Soţul i-a fost alături tot timpul. Cea mai grea perioadă pentru el a fost când veştile de la medici se schimbau de la o oră la alta.
Acum, toate astea au trecut. Dar nu poate pleca încă din spital.
Din cauza infecţiei, Alice Preda nu mai poate face copii. Şi se internase la CF2 pentru o procedură medicală care să-i permită să păstreze sarcina pe care o avea. De aceea, alături de soţ, se gândeşte să adopte un copil. Şi se va alătura sopranei Amelia Gamenţ Antoniu pentru a-i găsi pe cei vinovaţi de ceea ce i s-a întâmplat.
Observator