Femeia a coborât dintr-un autoturism marca BMW pentru a se fotografia cu un urs sălbatic, care se afla pe marginea unei șosele. Ursul s-a repezit la femeie, spre amuzamentul celorlalți tineri care asistau la scenă.
În filmare se observă un fotograf, pe jumătate ieșit din mașină, care încearcă să imortalizeze momentul cu un aparat prevăzut cu un obiectiv profesionist.
Întreaga scenă este filmată cu telefonul mobil din altă maşină, de către alţi tineri care o critică pe fată pentru gestul ei, dar nu fac nimic pentru a o opri.
Momentul a fost surprins la o zi după ce un pui de urs din Predeal a fost împuşcat în fața zecilor de turişti, cu acordul Ministerului Mediului, pe motiv că „se obişnuise cu oamenii şi nu mai putea fi relocat”. Ursul trăia de doi ani în zonă, era șchiop și nu ataca oameni.
Tânără inconștientă, atacată de ursul cu care a vrut să-și facă poză - VIDEO