În cursul zilei de marți, polițiștii din Măgurele au oprit în localitate o mașină care circula din direcția București către Măgurele și în care se aflau un bărbat, șoferul, și o femeie.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Testat cu alcooltestul, rezultatul a fost negativ, însă au reieșit indicii că ar fi drogat cu două substanțe diferite.
Pasagerul din dreapta, o tânără de 20 de ani, de altfel iubita șoferului, a mers împreună cu el la secția de poliție.
La scurt timp după ce a ieșit de la sediul poliției, tânăra s-a urcat la volan, iar oamenii legii au oprit-o în trafic.
Verificările au scos la iveală că nu are permis de conducere și că s-a urcat la volan sub influența substanțelor interzise.
”Femeia a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, însă la testarea cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a informat IPJ Ilfov, notează Mediafax.
Bărbatul a primit control judiciar pentru 60 de zile.