Un tânăr din Sibiu îl critică pe Klaus Iohannis, într-o scrisoare postată pe Facebook. Acesta afirmă că îi este teamă că dacă va ajunge Preşedintele României, Klaus Iohannis va retroceda în mod ilegal toată ţara.
Iată scrisoarea tânărului către Klaus Iohannis:
"Klaus Iohannis, ne spui în această campanie electorală că vrei să faci cu România, ceea ce ai făcut cu Sibiul, iar acest gând mă sperie. Având în vedere ce se întâmplă în Sibiu, toată nebunia restituirilor ilegale, majoritatea către cultul din care faci parte și formațiunea al cărui președinte ai fost, FDGR, mi-e frică dacă vei ajunge Președintele României că vom rămâne fără țară.
Cu siguranță vei găsi un moștenitor uitat pentru Casa Poporului, sigur se va găsi vreun nepot de nobil prin Covasna și Harghita, care să revendice Ținutul Secuiesc, mai mult ca sigur Ateneul Român și Palatul Elisabeta vor fi cerute de vreun cetățean german plecat din țară înainte de 1989. Doar asta e metoda pe care ai folosit-o și la Sibiu, nu? În ceea ce privește notarul care să legalizeze toate aceste hoții, această problemă e ca și rezolvată: o va ruga Traian pe Ioana să te ajute. În schimbul unui comision, desigur. Dar nu cred că asta va fi o problemă, vă veți înțelege de minune când e vorba de comisioane, așa, ca de la primar la primar.
Te lauzi cu mari realizări în orașul al cărui primar ești, dar în realitate n-ai nici un merit. Centrul Sibiului, Spitalul Județean, autostrada și Muzeul Astra, toate acestea sunt investiții ale Guvernului. Tu nu știi decât să semnezi decizii de retrocedare și să le dai prietenilor tăi contracte din bani publici, iar apoi te juri că n-ai idee de unde vin acuzațiile de incompatibilitate și cele de abuz în serviciu.
Ne vorbești despre o justiție independentă, dar la Sibiu magistrații îți țin pitite dosarele prin sertare. Nu vreau încă 5 ani în care apropiații președintelui să fie feriți de Justiție, așa cum s-a întâmplat din 2004 și până azi.
Vorbești în discursurile tale despre baroni, despre independența Justiției, dar ești orb și nu vezi că mascații intră peste cei alături de care apari în campanie. E de tot râsul să ne povesteși despre lupta anti-corupție, cu Ostaficiuc și Căncescu la braț. Mai lipsește să îi pui pe Anastase și Ialomițeanu să vorbească despre creșteri de pensii și salarii.
Klaus Iohannis, faptul că ești primarul unui oraș mai mic decât oricare din sectoarele Bucureștiului nu te recomandă pentru funcția de Președinte al României, dimpotrivă!".
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "100 de minute".
Citeşte şi:
Iohannis NU exclude retraregerea din cursa pentru prezidenţiale: "Va trebui să fac un act de moralitate"