Cămătăria se dovedeşte în continuare o afacere periculoasă, iar recuperarea banilor nu se poate face decât prin violenţă. Este şi cazul unui cămătar din Bucureşti, care l-a înjunghiat în plămâni pe fiul unui bărbat din Dâmboviţa care îi datora bani. Cerea 500.000 de Euro, în schimbul celor 130.000 împrumutaţi. Tânărul a fost transportat la spital în stare gravă.
Totul a pornit de la o datorie pe care capul familiei o avea la cămătari. Împrumutase 130.000 de euro şi acum trebuia să îi dea înapoi cu o dobândă uriaşă.
Bărbatul susţine că a fost chemat de cămătari pentru a achita suma respectivă. Când a ajuns acolo, însă, a fost atacat cu o bâtă şi un cuţit.
Fiul bărbatului a încercat să-l ajute pe tatăl său, însă a fost înjunghiat.
Atacatorul l-a lăsat pe bătrân la pământ şi pe fiul său într-o baltă de sânge. Şi-a abandonat maşina şi a fugit. Porivit
Mediafax, atacatorul, în vârstă de 59 de ani, a fost identificat şi adus de către poliţişti la Târgovişte, pentru audieri.
Tânărul înjunghiat a fost transportat la Spitalul Elias din Capitală, în stare gravă, având un plămân perforat şi lovituri la coaste.
Antena3.ro