Incidentul s-a întâmplat luni dimineață, pe o stradă din Sectorul 5, după ce bărbatul de 30 de ani ar fi ieșit să fumeze dintr-un bloc unde avea loc o petrecere.
Atunci, un locatar a sunat la 112 și a anunțat că în zonă este un bărbat dezbrăcat, dezorientat și foarte agitat.
Polițiștii au ajuns la fața locului și l-au găsit pe bărbat. Agenții spun că tânărul de 30 de ani era incoerent în vorbire și părea să fie băut sau drogat.
Între timp, prietena lui a ieșit din bloc să-l caute. Tânăra povestește că l-a găsit înconjurat de agenți, într-o baltă de sânge.
Potrivit polițiștilor, bărbatul dezbrăcat era violent cu agenții și încerca să se rănească singur.
”Cineva a chemat poliția. O vecină l-a văzut când îl alerga poliția. Dar nu l-au bătut sau ceva. L-au încătușat. Ați văzut, s-a dat cu capul de pereți, s-a dat cu capul de asfalt.
L-a pus poliția jos, dar el era cu capul spart”, a declarat un martor.
În timpul intervenției, unul dintre polițiști ar fi fost rănit de bărbatul dezbrăcat.
Tânărul este în acest moment în comă la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală și ar fi fost operat de mai multe ori.
Autoritățile continuă cercetările pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat în acea seară.