"În cursul zilei de azi a avut loc un incendiu în comuna Gârda, în sat Huzărești, la o familie a ars casa cu tot ce a muncit o viață, rămânând doar cu hainele de pe ei. Vă rog, ajutați acești oameni necăjiți”, este mesajul postat de tânăr pe rețeaua de socializare.
Locuitorii mai multor sate din munţii Apuseni s-au mobilizat şi au dat o mână de ajutor familiei. Este vorba despre o familie modestă care se întreține din creșterea animalelor și din munca prestată cu ajutorul celor doi cai pe care oamenii îi au în gospodărie.
Alături de voluntari s-au mobilizat şi vecinii, rudele dar și administrația locală care a început să lucreze la refacerea casei.
Primăria a contribuit cu materiale de construcție, dar și cu utilajele instituției
"Am găsit un meșter din Gârda și foarte mulți oameni din comunitatea noastră, voluntari, au sărit să ajute. Ieri am terminat ziditul și astăzi oamenii s-au ocupat de electricitate. Am reușit să adunăm o parte din ce mai au nevoie, am găsit sponsorizări”, a spus primarul din comuna Gârda.
În ajutorul comunității locale au sărit și membrii unui grup de Facebook, denumit Fapte bune din Alba, care vor dona produse electrocasnice și haine, notează g4media.ro
Casa a fost distrusă de un incendiu luni dimineaţa, 26 octombrie.
Potrivit ISU Alba, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost utilizarea benzinei pentru a aprinde focul într-o sobă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință. Nu au fost persoane rănite, notează alba24.ro