Antena 3 CNN Actualitate Tâlhar şi violator în serie, reţinut în Capitală. Bărbatul a recedivat la trei luni de la eliberare

Tâlhar şi violator în serie, reţinut în Capitală. Bărbatul a recedivat la trei luni de la eliberare

2 minute de citit Publicat la 16:30 04 Oct 2012 Modificat la 16:30 04 Oct 2012
Tâlhar şi violator în serie, reţinut în Capitală. Bărbatul a recedivat la trei luni de la eliberare
Foto: sk8rrboi.wordpress.com
Un recidivist în vârstă de 36 de ani - eliberat din închisoare în 16 iunie, după ce a executat zece ani pentru tâlhărie şi viol - a fost reţinut miercuri pentru aceleaşi infracţiuni, victime fiind două tinere şi o minoră din Capitală, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, scrie Mediafax.
   
Laurenţiu Cristea, spun anchetatorii, îşi aborda victimele şi, sub ameninţarea cu un cuţit, le conducea într-un loc mai retras, unde le tâlhărea, ulterior intenţionând să le violeze.
   
Astfel, el este acuzat că, la 21 septembrie, în jurul orelor 22.00, în timp ce se afla pe Şoseaua Kiseleff, în zona Muzeului Satului, a acostat-o pe C.L., în vârstă de 29 de ani, pe care, după ce a ameninţat-o cu un cuţit, a deposedat-o de 26 de lei şi a obligat-o să întreţină cu el acte sexuale orale, se arată într-un comunicat trimis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.  
   
Marţi, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla în zona străzii Puieţilor din sectorul 2, recidivistul a acostat-o pe G.F.A., în vârstă de 21 de ani. După ce a scos cuţitul, Cristea i-a cerut acesteia să îi dea banii şi telefonul. Victima a început să ţipe, iar agresorul a fugit, mai spun procurorii.
   
Un sfert de oră mai târziu, aflându-se în aceeaşi zonă, în apropierea căii ferate Bucureşti-Constanţa, bărbatul a atacat-o pe N.A., în vârstă de 15 ani. Acesteia i-a cerut, ameninţând-o cu cuţitul, să meargă cu el în apropierea căii ferate, precizându-i că, dacă nu face asta, o va tăia.
   
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, miercuri, cele trei cauze privind săvârşirea unor infracţiuni de către Laurenţiu Cristea.
   
Tot miercuri, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului lui Cristea pentru 24 de ore, reţinându-se că acesta comite, prin modalităţi similare, infracţiuni de tâlhărie şi viol.
   
Potrivit anchetatorilor, infracţiunile pentru care Cristea a stat zece ani la închisoare au fost comise prin acelaşi mod de operare.
   
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 29 de zile.
   
Cercetările în acest caz au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 2, Secţia 7 şi Serviciul Omoruri.

×
TOP articole
x close