Antena 3 CNN Actualitate Ungaria amenință din nou România cu ridicarea unui gard la graniță

Ungaria amenință din nou România cu ridicarea unui gard la graniță

2 minute de citit Publicat la 20:32 19 Ian 2016 Modificat la 20:32 19 Ian 2016
gard sarma ghimpata.jpg
Ungaria este pregătită să înceapă imediat ridicarea unui gard de sârmă ghimpată şi la graniţa cu România dacă migranţii vor încerca să-şi schimbe ruta prin România, a declarat marţi agenţiei Reuters ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

'Dacă trebuie să construim un gard acolo (la graniţa cu România, n.red.), suntem pregătiţi să începem chiar de a doua zi', a precizat oficialul ungar, potrivit Agerpres.

Declaraţia sa survine după ce ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, a anunţat, vineri, că Austria va interzice intrarea pe teritoriul său a migranţilor care intenţionează mai degrabă să tranziteze Germania decât să ceară azil acolo. Prin urmare şi Slovenia a luat imediat o măsură similară pentru a evita blocarea migranţilor pe teritoriul ei.

Aceste măsuri ar putea transforma România într-o rută preferată de migranţii care vor încerca mai departe să traverseze Ungaria în drumul lor către vestul Europei, notează Reuters. În prezent, migranţii care debarcă în Grecia îşi continuă călătoria pe ruta balcanică traversând succesiv Macedonia, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria, de unde merg mai departe către statele din vestul Europei, în special Germania.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei ungare a sugerat că actualele planuri ale Uniunii Europene de a controla afluxul migranţilor care continuă să vină în număr mare sunt nerealiste, în opinia sa fiind nevoie de zeci de mii de poliţişti sau soldaţi pentru a stăvili acest val.

'Dacă nu ar fi fost tragic aş fi râs când i-am auzit pe oficialii europeni spunând că sute de ofiţeri Frontex sunt soluţia'. 'Dacă Grecia nu doreşte să fie parte a acestei soluţii (...), atunci trebuie să discutăm cu bulgarii şi cu macedonenii', a indicat Szijjarto.

După ce sute de mii de migranţi din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia au traversat teritoriul ungar anul trecut, Ungaria şi-a securizat graniţele cu Serbia şi Croaţia cu ajutorul gardurilor de sârmă ghimpată, iar din luna septembrie puţinii migranţi care au reuşit totuşi să treacă de aceste obstacole au fost arestaţi şi inculpaţi pentru trecerea ilegală a graniţei.

Ridicarea acestor garduri a fost sever criticată de UE, dar între timp Slovenia şi Austria au decis la rândul lor să construiască garduri la graniţe, însă doar cu scopul de a controla valul migrator, nu pentru a-l opri.

×
x close