Antena 3 CNN Actualitate Sute de persoane s-au îmbulzit pentru a prinde ajutoarele de la UE. Două femei au leşinat în mulţime

Sute de persoane s-au îmbulzit pentru a prinde ajutoarele de la UE. Două femei au leşinat în mulţime

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:40 14 Oct 2013 Modificat la 12:40 14 Oct 2013
Sute de persoane s-au îmbulzit pentru a prinde ajutoarele de la UE. Două femei au leşinat în mulţime
Circa 200 de persoane cu pensii mici şi asistate social au format cozi, luni dimineaţă, încă de la ora 03.00, şi s-au călcat în picioare la depozitul din Drobeta Turnu Severin unde se distribuie alimentele de la Uniunea Europeană.
   
În aglomeraţia care s-a creat în faţa porţilor depozitului, o femeie a leşinat, fiind scoasă din mulţime de către poliţiştii locali. La scurt timp, unei alte femei i s-a făcut rău şi a fost scoasă şi ea din aglomeraţie, scrie Mediafax.
   
Fiecare benefiar al ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană primeşte 19 kilograme de făină, zece kilograme de mălai, trei kilograme de zahăr, şase litri de ulei, o jumătate de kilogram de paste făinoase, 1,6 kilograme roşii în bulion, 0,8 kilograme zacuscă şi două cutii cu miere.

Pe lista alimentelor se regăseşte şi cantitatea de 1,2 kilograme conservă de porc pentru fiecare beneficiar, dar care nu a ajuns de la furnizori şi ar urma să fie distribuită la sfârşitul lunii octombrie.

×
x close