Antena 3 CNN Actualitate Sute de oameni ar urma să fie concediați la TAROM. Compania oferă bonusuri salariale consistente angajațiilor care își depun demisiile

Sute de oameni ar urma să fie concediați la TAROM. Compania oferă bonusuri salariale consistente angajațiilor care își depun demisiile

Diana Dragotescu
1 minut de citit Publicat la 19:00 29 Sep 2020 Modificat la 19:00 29 Sep 2020
Sute de oameni ar urma să fie concediați la TAROM. Compania oferă bonusuri salariale consistente angajațiilor care își depun demisiile
Sursa foto: Hepta

Cum nimeni nu se înghesuie să părăsească leafa de la stat, compania se pregătește să disponibilizeze 600 de oameni. Între timp, piloții TAROM au trimis un plan de salvare al companiei către Guvernul României.

TAROM a primit 30 de cereri de plăcări voluntare, de la cei peste 1.800 de oameni pe care îi are drept angajați. 

Cei care vor decide să plece de bună voie din companie vor primi între 4 și 7 salarii compensatorii. Dacă nu vor demisiona mai mulți angajați, atunci conducerea companiei va trebui să aleagă pe cine dă afară, întrucât 600 de posturi vor fi desființate până la final de an.

Ce primesc angajații care părăsesc TAROM

- 4 salarii brute dacă au o vechime în companie între 3 și 10 ani

- 5 salarii brute dacă vechimea lor este între 10 și 20 de ani

- 7 salarii brute dacă au o vechime de peste 20 de ani în TAROM

Ultimul an cu profit pentru compania aeriană de stat a fost 2007, iar de atunci este pe pierdere. În primăvara acestui an, Guvernul a acordat TAROM, în ajutor de salvare, 180 de milioane de lei, echivalentul a 37 de milioane de euro. În august, Guvernul a aprobat acordarea unui împrumut de 312 milioane de lei TAROM, împrumut garantat de TAROM.

De un plan de restructurare se vorbește de ani de zile în companie. Cum acesta întârzie să apară, sindicatul piloților a trimis către Guvern o propunere.

Piloții propun capitalizarea companiei, adică să vină mai mulți bani la bugetul său prin lansarea de acțiuni pe piață, pe care le pot cumpăra companii private sau proprii angajați.

Măsuri la Tarom: sute de oameni concediați

 

×
Etichete: Tarom concedieri
x close