"Nu am avut aer condiționat. Se plâng oamenii că nu au apă, iar apa pe care au avut-o s-a încălzit, e aproape fiartă. Nu ne explică nimeni, nimic. Controlorul nici măcar nu a mai verificat bilete, nimeni nu și-a cerut scuze", a declarat o pasageră.
12 ore pe drum și alte șapte ore de întârziere înainte de plecare din gara din Timișoara. Oamenii descriu această călătorie ca fiind una de coșmar. În garnitură sunt peste 130 de copii, care trebuiau să ajungă în cantonament la Constanța.
De asemenea, persoanele vârstnice au acuzat stări de rău, de leșin, din cauza temperaturilor extrem de ridicate din tren.
Citește și: Trafic restricționat pe Autostrada A1, spre Pitești, după un accident cu cinci mașini
Controlorul a fost cel care i-a alertat pe călători să deschidă ușile garniturilor pentru a avea aer. În niciuna dintre gările în care garnitura a oprit, reprezentanții CFR nu le-au oferit călătorilor nici măcar o sticlă de apă.
Pentru ca pachetul de bătaie de joc să fie complet, cu doar 50 de kilometrii înainte de a ajunge în stația finală a fost pornit și aerul condiționat.