Antena 3 CNN Actualitate Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă, în plină caniculă: "Un disconfort total, mai ales când e cald"

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă, în plină caniculă: "Un disconfort total, mai ales când e cald"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 12:36 16 Iul 2023 Modificat la 12:36 16 Iul 2023

Aproximativ 500 de blocuri din sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6 din Capitală vor rămâne fără apa calda începând de luni, pentru lucrări de înlocuire și reparații la conductele rețelei primare, a anunțat vineri compania municipală Termoenergetica București.

Compania a anunțat că vor fi efectuate mai multe intervenții la rețea.

Bucureștenii sunt nemulțumiți că în plină vară caniculară vor fi nevoiți să stea fără apă caldă și spun că autoritățile își găsesc cele mai proaste perioade pentru a efectua lucrări de reparații.

"Ne-am obișnuit an de an cu aceste revizii generale, doar că ele erau planificate și anunțate din timp.

Citește și: Prognoza meteo pentru București. Valul de căldură se intensifică | ANM anunță temperaturi de 39 de grade 

Sunt pe o perioadă destul de lungă, un disconfort total, mai ales când e cald. Există mirosul acesta specific verii.

Există și apă rece, iar dacă s-ar întrerupe și apa rece, atunci ar fi o mare problemă.

Vara, dușurile cu apă rece parcă te aduc cu picioarele pe pământ.

Foarte bine pentru RADET că oprește apa caldă. Apa caldă pe căldură s-ar putea să nu fie atât de benefică", a spus Petrică Bădăluță, din Sector 4.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Termoenergetica SA, vor avea loc intervenţii la:

1. Conducta Magistralei I – CET Cet Energo – Dn 400 mm şi Magistrala II Vest Dn 800 mm, în zona intersecţiei Bulevardului Iuliu Maniu cu strada Valea Cascadelor şi a străzilor Ametistului, Mărgelelor şi Apusului din Sectorul 6. Echipele companiei vor executa lucrări de înlocuire a conductei cu diametrul de 800 mm, două vane cu diametrul de 400 mm şi alţi şase metri de conductă Dn 400 mm.

Tot luni, vor începe lucrările de înlocuire a conductelor în cadrul Lotului 5, Obiectivul 25 din proiectul POIM cu finanţare europeană. Se vor executa lucrările necesare montării unui provizorat care să asigure furnizarea apei calde pe toată durata executării lucrărilor în acest proiect.

De asemenea, vor fi executate şi lucrările necesare montării unui alt provizorat de aproximativ 300 m de conductă (Dn 150 mm), pentru realizarea reparaţiilor la conductele Dn 400 mm din zona străzii Apusului, fără a fi sistată furnizarea apei calde pentru clienţi, pe toată durata lucrărilor de primă urgenţă desfăşurate de o firmă terţă. Pentru realizarea provizoratului, va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada 17-21 iulie, ora 23.00, pentru aproximativ 200 de blocuri.

2. Lucrări de înlocuire a reţelei pe conducta Dn 600 mm, în zona Aleilor Râul Sadului şi Ciceu, strada Aliorului şi Aleea Niculiţel din Sectorul 4. Se vor înlocui aproximativ 60 m de conductă cu acelaşi diametru. Ca urmare, între 17 şi 21 iulie, ora 23.00, va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, pentru 90 de blocuri din această zonă.

3. Conducta Magistralei Progresul Berceni Dn 800 mm, în zona Bulevardului Constantin Brâncoveanu şi a Şoselei Olteniţa din Sectorul 4. Se vor executa lucrările de punere în funcţiune a tronsonului modernizat prin proiectul Primăriei Municipiului Bucureşti - Obiectivul 5 şi se vor executa operaţiunile de blindare a unei noi porţiuni de reţea, pentru continuarea lucrărilor, fără sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă.

4. Lucrări de înlocuire a reţelei pe conducta Dn 800 mm, în zona Bulevardului Unirii din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ zece metri de conductă cu acelaşi diametru. Pentru aproximativ 40 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, în perioada cuprinsă între 14 şi 21 iulie, ora 23.00.

5. Lucrări de reparaţii la conducta Dn 400 mm, în zona Gării de Nord şi a Maternităţii Polizu din Sectorul 1, unde se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 15 metri de conductă. Pentru aproximativ 30 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 18 şi 20 iulie, ora 23.00.

6. Continuă lucrările de înlocuire a conductei Dn 200 mm, în zona străzii Slt. Gheorghe Stănescu din Sectorul 2, unde va fi schimbată o lungime totală de ţeavă de 60 de metri şi va fi realizată subtraversarea Şoselei Pantelimon. De aceea, până în 28 iulie, ora 23.00, furnizarea agentului termic pentru apă caldă pentru 10 blocuri din această zonă va rămâne sistată.

×
x close