În urmă cu câteva momente, bărbatul de 32 de ani a fost prins într-o zonă de vegetație, lângă casa unde a dispărut fetița.
Individul a fost observat de oamenii legii în apropierea unui câmp, iar imediat întreaga zonă a fost împânzită de zeci de polițiști și jandarmi.
În prinderea bărbatului a fost folosit un câine de luptă, mai multe drone, dar și un elicopter, iar la scurt timp individul a fost prins și încătușat.
În momentul în care bărbatul a fost identificat, acesta a încercat să fugă, iar polițiștii au fost nevoiţi să tragă şi două focuri de armă, însă au reușit să-l aresteze.
În GALERIA FOTO de mai jos puteți vedea imagini cu unchiul fetiței, principalul suspect al crimei din Botoșani.
Acum, el va fi dus la audieri, după ce a fost căutat de mai bine de 12 ore de oamenii legii.
Reporterul Antena 3 CNN, Paul Ciurari, a stat de vorbă cu localnicii din zonă. Aceștia sunt șocați de cele întâmplate, însă acum susțin că pot răsufla liniștiți, știind că individul a fost prins.
Cei din zonă spun că bărbatul este o persoană conflictuală, a intrat în multe scandaluri cu vecinii, dar și cu rudele.
De asemenea, potrivit vecinilor, în trecut ar fi existat un conflict între individ și fratele său, tatăl fetiței ucise.
Reamintim că o fetiţă de opt ani a fost găsită moartă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea localităţii Jijia, comuna Albeşti. Tot vineri seara, minora a fost dispărută, după ce mama ei a trimis-o să îi ducă mâncare unui unchi, care locuiește în apropiere, însă nu s-a mai întors acasă.
Familia a alertat autoritățile locale, care au început de urgență căutările.
Mai târziu, în noapte, fetița a fost găsită moartă. Aceasta se afla la marginea localității de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi.
Potrivit anchetatorilor, înainte de a fi ucisă, fetița a fost violată. Pentru identificarea autorului, în zonă au fost mobilizate peste 100 de forţe de ordine.