Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, recursul înaintat de inculpatul Vlad Nicolae, tânărul cercetat pentru uciderea japonezei al cărei cadavru a fost găsit la marginea unei păduri din Corbeanca.
Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, din judeţul Ilfov, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. El a negat în faţa anchetatorilor că ar fi comis crima.
Parchetul instanţei supreme a preluat alte cinci dosare cu victime care au fost violate şi tâlhărite în propriile locuinţe, în intervalul februarie-august 2012, probele de până acum arătându-l drept suspect tot pe cel cercetat pentru omorârea asiaticei.
Potrivit anchetatorilor, în 15 august, în jurul orei 20.30, Vlad Nicolae a abordat-o pe studenta japoneză, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului "Henri Coandă", oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi.
În acest context, Vlad Nicolae a urcat împreună cu tânăra în taxi, însă cei doi au coborât după parcurgerea unei distanţe scurte, într-o zonă în care drumul este mărginit, de ambele părţi, de pădure. Vlad Nicolae şi tânăra au fost observaţi în acel loc de către şoferul taxiului după aproximativ două minute, la marginea şoselei, însă pe celălalt sens de mers.
Două zile mai târziu, în acelaşi loc a fost descoperit cadavrul studentei, acoperit cu frunze şi prezentând urme de violenţă. La aproximativ 60-70 de metri distanţă a fost descoperită valiza victimei, potrivit surselor judiciare.
Cercetările în acest caz vizează şi posibilitatea ca suspectul să fi întreţinut relaţii sexuale cu victima, înaintea crimei.