Şedinţa comună a comisiilor juridice, a drepturilor omului şi cea pentru administraţia publică s-a amânat luni seara, după 40 de minute în care deputaţii au aşteptat să înceapă lucrările, pentru a da un raport propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, din cauză că reprezentanţii UDMR şi PSD nu s-au înţeles asupra proporţiei unei minorităţi naţionale în populaţia unei localităţi de la care folosirea în administraţie a limbii respectivei minorităţi devine obligatorie, scrie News.ro.
Deputaţii UDMR doreau ca acest prag să se scadă la 10%, în timp ce social-democraţii au fost de acord ca pragul să ajungă la 15%.
În aceste condiţii, după 40 de minute în care deputaţii celor trei comisii parlamentare au aşteptat să înceapă şedinţa, preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea i-a informat pe colegii săi că şedinţa se amână.