Şerban Huidu nu se afla sub niciun fel de medicaţie, au declarat medicii care s-au ocupat de Şerban Huidu, în urma accidentului pe care realizatorul tv l-a provocat.
"Era conştient, dar era speriat de ceea ce s-a întâmplat, a comunicat foare bine, nu a avut nicio pierdere de memorie şi a suferit doar o contuzie cerebrală minoră, însă am considerat că este necesară o investigaţie la computerul tomograf pentru orice eventualitate", a declarat şeful SMURD Braşov, Cristina Vecerdi, citat de
Mediafax. Şerban Huidu se află în prezent la Spitalul Judeţean Braşov, el fiind supus unui examen la computerul tomograf, în urma unui traumatism cranian minor suferit în timpul accidentului.
Realizatorul tv Şerban Huidu a provocat duminică un accident deosebit de grav, la intrarea în Timişul de Sus (Braşov).
Aflat la volanul unei maşini de teren Mercedes, în care mai erau cei doi copii ai lui de 2 şi 4 ani, Huidu a pătruns pe contrasens, unde a lovit un autoturism Dacia Logan, în care se aflau trei persoane. Două dintre acestea şi-au pierdut viaţa în urma impactului, iar cea de-a treia - un bărbat de 57 de ani, a fost grav rănită.
În 29 decembrie 2010, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece. El a fost menţinut un timp în stare de comă indusă, din care a ieşit pe 1 ianuarie.