Guvernul analizează situaţia legală şi financiară pentru rezolvarea problemei create în urma deciziei CC privind plata CAS numai pe sume din pensii de peste 740 lei, iar datele arată că ar trebui 650 milioane lei la returnarea doar a contribuţiilor achitate în acest an, informează
Mediafax.
Potrivit unor surse politice, în interiorul coaliţiei sunt opinii divergente după ce datele arată că e nevoie de 650 milioane lei la returnarea contribuţiilor pe 2012.
"Unii membrii ai coaliţiei insistă pentru returnarea contribuţiilor reţinute pensionarilor sub acest plafon de 740 lei, chiar şi eşalonat, iar alţii amintesc că legea nu acţionează retroactiv şi solicită ca, dacă sunt identificate fonduri disponibile, banii să fie folosiţi pentru recuperarea salarială în sectorul bugetar şi nu pentru pensii", au arătat sursele.
Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuţii de sănătate.
În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5%, iar instituţiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă.
În 13 martie, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.
Potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, noua modalitate de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri.
Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a declarat, vineri, că pensiile sub 740 de lei nu sunt afectat de reţinerea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, iar pentru cererile de restituire retroactivă a sumele plătite pentru CAS nu există temei legal, prevederile aplicându-se doar pentru viitor.