Răsturnare de situaţie în cazul asasinatului cu bombă de la Arad. Poliţiştii şi procurorii de la centru au descins miercuri dimineaţă acasă la fiica lui Ioan Crişan, afaceristul asasinat cu bombă în mai 2021 în centrul oraşului. Potrivit surselor, anchetatorii au divulgat că fata afaceristului ar fi fost cea care a comandat uciderea tatălui său, iar executanţii ar fi primit de la ea 100.000 de euro cash. Femeia, dar şi 3 bărbaţi, au fost aduşi la Parchetul General pentru audieri.
Surpriză totală după 3 ani şi ani şi 5 luni de la asasinatul cu bombă de la Arad. Laura Oana Crişan, fiica omului de afaceri Ioan Crişan, a fost luată în această dimineaţă din apartamentul său de către ofiţeri şi procurori de la Bucureşti.
„În această dimineață, Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează 7 percheziții domiciliare, în cauza intens mediatizată, privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui om de afaceri, prin folosirea unui dispozitiv exploziv, în municipiul Arad”, a anunțat miercuri dimineață Eduard Mirițescu, adjunctul Poliției Române.
Potrivit unor surse, femeia ar fi dat 100.000 de euro cash pentru lichidarea tatălui său.
Cel care ar fi fabricat bomba ar fi un frizer din Arad, pasionat de maşini şi electronică. Şi el, dar şi alţi doi bărbaţi, care ar fi executat planul pus la cale de fiica lui Crişan au fost aduşi în Capitală la Parchetul General.
Ioan Crişan era un prosper om de afaceri. Asasinarea sa a dezvoltat multe speculaţii în spaţiul public dar şi ipoteze pe masa anchetatorilor. S-a vorbit chiar că arădeanul făcea trafic de droguri, sau că ar fi deranjat traficanţii de ţigări.
În realitate însă, spun surse judiciare, singura deranjată de faptul că de banii afaceristului dispunea presupusa amantă ar fi fost fiica bărbatului.
Cine este Laura Oana Crișan, fiica milionarului asasinat cu bombă la Arad
Laura Oana Crişan este fosta soţie a deputatului PNL Sergiu Bîlcea, cu care are 2 doi copii.
Este avocat în Arad şi, după moartea tatălui, s-a afişat pe reţelele de socializare cu un iubit mult mai tânăr în multe călătorii şi vacanţe scumpe în străinătate.
La înmormântarea lui Ioan Crişan, soţia şi fiica bărbatului au angajat chiar o firmă de bodyguarzi pentru a nu-i permite ibovnicei să ajungă la căpătâiul lui Crişan.