Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, nu a dorit joi să facă declaraţii în faţa procurorului în dosarul în care fiul său l-a acuzat pe Mircea Băsescu de trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare, citate de
Agerpres.
La DNA au fost aduşi pentru audieri soţia lui Sandu Anghel, Fănica, precum şi fiul acestuia, Florin.
Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, a fost adus joi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat.
Din duba care l-a adus la DNA din penitenciar, Bercea Mondial le-a spus jurnaliştilor, prin geam, că ar fi dat 2 milioane de euro pentru a fi scăpat de închisoare şi că în acest caz ar fi implicată şefa ÎCCJ, Livia Stanciu, şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu, a declarat joi că a fost citat în calitate de suspect la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Bucureşti pentru a da declaraţii în dosarul plângerii penale făcută de Florin Anghel împotriva sa.