Supraviețuitor al incendiului din Colectiv: „Nu voi uita niciodată data de 30 octombrie. Îmi aduc aminte de nişte situaţii parcă desprinse din filmele de groază”

“30 octombrie de trei ani încoace înseamnă o zi neagră. În fiecare an de 30 octombrie îmi aduc aminte de nişte situaţii parcă desprinse din filmele de groază. Spun asta pentru că am văzut oameni arzând în faţa mea, care se comportau exact ca la Hollywood, a fost şocant. Până atunci văzusem la televizor şi aia erau cascadori. Să vezi pe cineva care arde, parcă arzi şi tu în faţa lor, deşi am ars şi eu. E urât, încerc să mă detaşez cât pot şi cu siguranţă nu voi uita niciodată data de 30 octombrie”, povesteşte Cătălin Scânteie.

Bărbatul e de părere că societatea nu și-a învățat lecția nici cum și că încă există o mulțime de localuri care au o singură ieșire sau care nu au autorizație. 

“După câte putem observa, pe scena politică nu s-a schimbat nimic, aceiaşi oameni, locuri. Încă sunt cluburi şi localuri cu o singură ieşire. Primul lucru pe care îl fac este să văd pe unde pot scăpa în caz de incendiu. Din păcate, nici sistemul medical nu a suferit vreo schimbare majoră. Există acel statut al marelui ars, sunt nişte proceduri specifice de tratament care din păcate nu sunt puse în aplicare din cauza medicamentelor, din cauza aparaturii medicale, din cauza personalului slab instruit, fără experienţă”, a spus supravieţuitorul Colectiv.

Cătălin Scânteie iubește muzica și era chitarist în trupa Hatemode, însă, din cauza arsurilor, nu-și mai poate folosi mâinile și a fost nevoit să renunțe la visul lui. 

“Mâinile mi-au fost bandajate, nefuncţionând o perioadă a trebuit să învăţ să-mi mişc degetele. Eu care cântam la chitară am tras mult mai tare ca să mă refac. O mare parte din tratament l-am făcut aici, la Bagdasar-Arseni. Din păcate, în România nu există kinetoterapeuţi pentru mâini care şi să lucreze cu pacienţii arşi. Pacientul ars e cel mai greu de tratat, cel mai greu. (...) Atunci a trebuit să mergem la o clinică în Franţa, în Bordeaux unde trei săptămâni am făcut numai kinetoterapie. Cu soţia am fost odată în Belgia şapte zile. (...) Am fost trimis de fundaţii, pe banii fundaţiilor. (...) Ministerul Sănătăţii nu prea a ajutat, mai deloc”, a mai spus el. 

Întrebat dacă crede că va fi găsit un vinovat în acest caz, Cătălin a spus că: “Când a început să se mişte ceva, a ieşit judecătorul la pensie. Judecătorul care se ocupa de caz. Că era planificat sau nu, nu e treaba mea, nu comentez. E un dosar foarte greu. Noi nu avem un sistem juridic pus la punct cum e în America. La noi e mai greu. (...) Părerea mea este că tot sistemul este vinovat pentru ce s-a întâmplat acolo, nu o singură persoană. Este un întreg lanţ. Acest sistem e moştenit de zeci de ani. Să se schimbe ceva prea curând, nu cred, pun pariu că nu se va schimba nimic nici peste zece ani”, a mai spus bărbatul.