"Totul a început în Piaţa Universităţii. 50% din cei strânşi acolo erau martalogi, bătrâni, femei, cetăţeni şi restul suporteri. Eram de peste tot, nu numai de la Dinamo şi Steaua. Da, cei mai mulţi eram de la Dinamo şi Steaua. Au fost şi de la Peluza Nord de la Steaua, dar nu au vrut să iasă în faţă liderii. Liderii au interese, ca peste tot. Pe la ora 21.00 a ieşit o bătaie la TNB, provocată de jandarmi, apoi s-a extins până la Colţea, unde au făcut şi un rând ca să ne delimiteze pe noi de cetăţeni. Ăsta a fost scopul lor, să nu rămânem grupaţi cu ceilalţi pentru că e mai greu când strigă 2.000 de oameni decât câţi eram noi. Aşa s-a provocat puţin haos, cetăţenii au plecat şi am rămas noi să ne batem cu ei. Problema a fost când au băgat bruiaje la telefoane în toată zona Universităţii. Şi a fost verificată de mine, am avut tovarăşi care voiam să mă sune şi nu puteam să vorbim. Dădea ton de ocupat. Apoi pe drumul spre Unirii au dat cu gaze şi apă", a spus suporterul citat sub acoperirea anonimatului.
Întrebat dacă nu crede că a fost o diversiune faptul că le-a fost permis accesul pe un spaţiu atât de mare, fanul a răspuns: "Pe stradă nu e la fel ca pe stadion, pe stadion e normal, ţi-a dat un spray în faţă şi în două minute te-a scos din stadion. Dar pe stradă e altceva, te poţi duce stânga-dreapta, aşa cum am şi făcut, de altfel. Mulţi au ajuns la Mitropolie, unii au intrat în Centrul Vechi, pe care au încercat să-l închidă, dar nu au putut. Jandarmii nu au vrut să intervină până la Unirii, au vrut neapărat să-i delimiteze pe ultraşi de cetăţeni pentru că altfel ţipa toată lumea cu noi. Strategia lor a fost să dea deoparte pe noi. Oricum şi între noi au fost mulţi jandarmi infiltraţi".
Protestatarul spune că nu a fost "organizat nimic pe net", s-a profitat de "faza cu Arafat" şi s-a ieşit în stradă. El susţine că fanii protestează faţă de Legea 4 şi nu au nimic cu Băsescu, Arafat sau jandarmii.
"Nu a fost organizat nimic pe net, s-a profitat de faza asta cu Arafat şi am ieşit în stradă. Noi nu avem nimic nici cu Băsescu, nici cu Arafat, nici cu jandarmii măcar, noi am protestat faţă de Legea 4, pentru că o torţă poate să-şi aducă 2-5 ani de puşcărie, e egală cu omuciderea".
El a precizat că au fost prezenţi la proteste 300-400 de persoane care merg de obicei la meciuri.
"Toată lumea care a ieşit în stradă, toţi au fost împreună, în stradă nu e pe grupuri. De la Dinamo, de la Steaua au fost cei mai mulţi, apoi de la Rapid pe locul trei, au fost şi câţiva lupi galbeni de la Petrolul şi câţiva olteni. Dar oltenii au fost mai proşti pentru că au anunţat că pleacă organizat din Craiova şi au fost opriţi în gară. Au venit doar câţiva de la fan-clubul din Bucureşti. Şi lupii au făcut la fel, dar mulţi dintre ei au venit cu maşinile. Am fost 3-400 de inşi care mergem de obicei la meciuri".
Protestele au fost declanşate în ţară, săptămâna trecută, după demisia lui Raed Arafat, în semn de susţinere a fondatorului SMURD. Tot în acest scop a început şi primul protest din Bucureşti, de vineri. Oamenii au plecat atunci în marş la Cotroceni unde au scandat, în principal, lozinci antiprezidenţiale.
Sâmbătă şi duminică protestele din Capitală au avut loc la Universitate, fiind marcate de scene de violenţă. Sâmbătă, manifestanţii au ocupat bulevardul, ceea ce a determinat intervenţia în forţă a jandarmilor, culminând cu evacuarea pieţei, la miezul nopţii.
Duminică, violenţele au fost şi mai intense, în principal între Universitate şi Piaţa Unirii, unde manifestanţii au aruncat cu pietre, petarde şi alte obiecte contondente spre jandarmi, au dat foc mai multor bunuri de pe domeniul public şi au spart geamurile unor magazine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, cu bastoane şi tunuri cu apă.