Antena 3 CNN Actualitate Suplimentele alimentare din România, controlate de Agenţia Naţională Anti-doping

Suplimentele alimentare din România, controlate de Agenţia Naţională Anti-doping

<1 minut de citit Publicat la 14:08 06 Apr 2010 Modificat la 14:08 06 Apr 2010
Suplimentele alimentare din România, controlate de Agenţia Naţională Anti-doping
Toate suplimentele alimentare din România vor fi verificate în perioada următoare de Protecţia Consumatorului şi Agenţia anti doping. Controalele încep după ce s-a constatat deja că multe dintre produsele de pe piaţă conţin substanţe interzise, nemenţionate pe etichetă. Controlul are legatură şi cu situaţia în care se afla acum şi Adrian Mutu, după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină.

Potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping, atât în România, cât şi în străinătate, suplimentele alimentare sunt surse de substanţe de dopaj. Mai exact, consumatorii cred, potrivit ambalajelor, că au de a face cu ceaiuri, tincturi sau produse care le dau energie sau ajută la slăbit. De fapt, din cele 109 suplimente alimentare verificate până acum, 14 conţineau substanţe de dopaj.

Principala cauză pentru care s-a ajuns în această situaţie este lipsa testării produselor atunci când se eliberează avizele pentru aceste suplimente. Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului şi Agenţia Antidrog au semnat marţi un protocol care permite controale mai dure, şi de asemenea au cerut Guvernului să emită reglementări clare privind modul de comercializare şi utilizare a suplimentelor alimentare.

Antena 3

×
x close