Siguranţa
profesorilor şi a elevilor în şcolile româneşti este
aproape inexistentă. Cel puţin aşa relevă un studiu al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, efectuat în 37 de ţări.
Suntem devansaţi doar de vecinii din Ungaria, unde violenţa în
instituţiile de învăţământ atinge cotele cel mai
ridicate. La polul opus se află Danemarca şi Singapore. Peste
jumătate dintre profesorii români raportează acte de
huliganism la orele lor sau au nevoie de protecţie pentru
securitatea lor sau a elevilor. La polul opus se află Olanda, cu
doar 7%.
Potrivit
studiului efectuat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi
citat de "România liberă", ţara noastră se află, din acest
punct de vedere pe primul loc, înainte chiar de Kuweit, Iran
sau Columbia. Pe de altă parte, din punctul de vedere al elevilor,
studiul arată că cel puţin unul din patru elevi de clasele a
şaptea şi a opta se teme să nu fie atacat sau să devină victimă
a violenţei în şcoală. Cel mai mare procent din acest punct
de vedere se întâlneşte în Ungaria, unde 75%
dintre elevi se duc cu frică la ore. Pe locul următor se află
România, cu 70%.
Pe
locul trei în topul insecurităţii şcolare se află
filipinezii, cu 60%. În cealaltă parte a balanţei se
clasează şcolile din Danemarca, Olanda şi Singapore. Cercetătorii
susţin că fenomenul nu este legat de rata criminalităţii, a
divorţurilor sau de procentul minorităţilor etnice. Pe de altă
parte, aceste situaţii sunt în conexiune cu indicatorii
sociali, cum ar fi sărăcia, vârsta sau calitatea sistemului
şcolar. Studiul a fost efectuat de Organizaţia mondială a
sănătăţii împreună cu Asociaţia Internaţională de
Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi asociaţiile de
profesionişti.
Antena 3