Antena 3 CNN Actualitate Sunt cu peste 2.000 de urşi mai mulţi decât ar trebui în pădurile din România. Doi braconieri, reţinuţi în cazul atacului din Moroieni

Sunt cu peste 2.000 de urşi mai mulţi decât ar trebui în pădurile din România. Doi braconieri, reţinuţi în cazul atacului din Moroieni

O.P.
1 minut de citit Publicat la 05:43 20 Sep 2012 Modificat la 05:43 20 Sep 2012
Sunt cu peste 2.000 de urşi mai mulţi decât ar trebui în pădurile din România. Doi braconieri, reţinuţi în cazul atacului din Moroieni
Doi bărbaţi, suspectaţi de braconaj, au fost reţinuţi în cazul atacului de urs din localitatea dâmboviţeană Moroeni. Unul dintre ei a recunoscut că ştia de capcană pusă ursului, iar celălalt spune că a ascuns laţurile şi o suliţă.

Ursul care a omorât ieri dimineaţă un bărbat nu a fost găsit nici până acum. Autorităţile spun că animalul este foarte periculos, după ce a fost rănit în capcană.

Bărbatul găsit fără suflare avea la el un cuţit. Anchetatorii bănuiesc că voia să omoare ursul prins în laţuri, numai că animalul s-a zbătut şi a reuşit să scape. S-a năpustit asupra lui şi l-a sfârtecat. Complicii bărbatului au fost prinşi după câteva ore şi reţinuţi de poliţişti.

Soţia celui ucis spune că urşii atacă des casele în zonă.

Animalul este foarte periculos pentru că este rănit, spun specialiştii. Ministrul Mediului a aprobat ca ursul să fie împuşcat.

Autorităţile spun că s-a ajuns la astfel de tragedii pentru că sunt prea mulţi urşi în zonă.

Şeful Poliţiei Române a trimis patru echipe cu câini ca să dea de urma ursului.

Oamenii din comuna Moroeni nu mai au curaj să iasă din curţi de frica animalelor.

În urmă cu câteva zile, în aceeaşi regiune, un urs a ucis un om şi a atacat alţi doi.





×
x close