O cisternă încărcată cu 20 de tone de combustibil s-a răsturnat, miercuri, în afara şoselei, între localităţile sucevene Ilişeşti şi Stroieşti, pe DN 17, iar circulaţia în zonă este blocată, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) afirmând că nu există pericol de explozie.
Purtãtorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că cisterna încărcată cu 20 de tone de motorină s-a răsturnat pe o parte, în afara şoselei, între localităţile sucevene Ilişeşti şi Stroieşti, fără a se înregistra victime, informează MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt a spus că din motive de securitate circulaţia pe DN17, în zona respectivă, a fost blocată, fiind luate măsuri de siguranţă pentru participanţii la trafic, în zonă fiind mobilizaţi 15 pompieri cu trei autospeciale, precum şi poliţişti.
Reprezentantul ISU a precizat că nu există pericol de explozie şi cã are loc transferul combustibilului din cisterna răsturnată în alt autovehicul.
Comisarul-şef Cristian Papuc de la Poliţia Judeţeană Suceava a declarat, la rândul său, că accidentul s-a produs după ce şoferul cisternei a pierdut controlul volanului, autovehiculul ieşind în afara şoselei şi răsturnându-se.
Conform surselor citate, din cisterna răsturnată nu s-a scurs combustibil.