Antena 3 CNN Actualitate Subvenţia pentru energia termică ar putea fi eliminată în august

Subvenţia pentru energia termică ar putea fi eliminată în august

<1 minut de citit Publicat la 09:16 30 Iun 2011 Modificat la 09:16 30 Iun 2011
Subvenţia pentru energia termică ar putea fi eliminată în august
Foto: ftr.ro
Guvernul a amânat pentru luna august luarea unei decizii în ceea ce priveşte eliminarea subvenţiei de 45% pe care o dă statul pentru energia termică. Guvernanţii se gândesc să oblige primăriile să suporte subvenţia pentru căldură din bugetul local.

Ordonanţa privind tăierea subvenţiei pentru căldură şi apă caldă se află pe masa Guvernului. O decizie concretă în acest sens va fi luată însă abia la toamnă. 

Guvernul ar vrea să oblige primăriile să suporte subvenţia pentru căldură din bugetul local. La Bucureşti, Primăria Generală caută deja soluţii pentru a menţine subvenţia. Prima măsură propusă de Sorin Oprescu vizează restructurarea RADET, care cheltuie prea mulţi bani de la bugetul local.

Locuitorii din oraşele mici se tem însă că primăriile lor nu vor avea bani pentru plata subvenţiilor. 

Executivul nu a stabilit până acum care e plafonul pe membru de familie pentru care intenţionează să se păstreze ajutoarele pentru căldură. 
 


×
Etichete: subventie primarie
x close