Antena 3 CNN Actualitate Subprefectul de Timiş acuzat de contrabandă cu ţigări

Subprefectul de Timiş acuzat de contrabandă cu ţigări

<1 minut de citit Publicat la 15:52 03 Iul 2007 Modificat la 15:52 03 Iul 2007
Subprefectul de Timiş acuzat de contrabandă cu ţigări
Grupul de Investigaţii Politice îl acuză pe actualul subprefect de Timiş, Gheorghe Ciobanu, de implicare în contrabanda cu ţigări de pe Clisura Dunării. De acest caz nu ar fi străin nici directorul Regionale Vamale Timişoara, Gabriel Moldovan. Mugur Ciuvică a dat publicităţii noi transcrieri ale unor convorbiri telefonice înregistrate de SRI, din care reiese că gruparea infracţională ar fi apelat la cei doi pentru a-şi putea derula afacerile fără probleme.

Grupul de Investigaţii Politice a dat publicităţii luni mai multe documente potrivit cărora în acest dosar ar fi implicaţi şi foştii miniştri democraţi Vasile Blaga şi Sorin Frunzăverde, precum şi directorul Direcţiei Cercetări Penale din IGP, Constantin Duvac. Toţi cei trei au negat orice implicare în acest caz.

Antena3.ro

×
x close