În cea de-a doua parte a emisiunii "Subiectiv", Răzvan Dumitrescu, împreună cu invitaţii ediţiei, Ludovic Orban, Codrin Ştefănescu, Sorin Ilieşiu şi avocatul Pavel Abraham au vorbit despre probleme interne.
Deoarece a terminat treaba cu evaziunea fiscală, FISC-ul are acum grijă de alocaţiile copiilor. Astfel, s-a creat o situaţie fără precedent. Aproximativ 10.000 de copii sunt somați de FISC să achite contribuția la sănătate, după ce un program informatic al Ministerului de Finanțe a identificat alocaţiile pentru copii ca fiind venituri ale lor.
Copii au primit de la ANAF înștiințări să achite contribuțiile la asigurările de sănătate. Fiecare copil trebuie să dea înapoi 39 din cei 42 de lei pe care îi primește drept alocație, informează TVR.
Deși legea spune că minorii sunt asigurați gratuit în sistemul de sănătate, fiscul argeşean consideră că alocaţiile copiilor sunt venituri, aşa că trebuie să plătească şi contribuţii la asigurările de sănătate. Statul a trecut, însă, la impozitarea alocaţiilor şi le cere copiilor aproape toţi banii înapoi. La Curtea de Argeş şi în localităţile din jur au ajuns primele înştiinţări.
Reprezentanţii Fiscului spun că vina e a programului de calculator care i-a identificat pe copii că au datorii la stat.
Nu au scăpat nici minorii cu dizabilităţi. Numai spre copiii din Curtea de Argeş au plecat, prin poştă, mii de astfel de plicuri. Şi este posibil ca astfel de înştiinţări să ajungă şi la alţi copii.
Suma totală pe care un copil trebuie să o plătească, raportat la alocaţia primită pe un an, depăşeşte 450 de lei. Adică peste 90% din bani. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au promis că vor lămuri situaţia mâine dimineaţă.