Răzvan Dumitrescu a arătat, în ediţia de marţi seară a emisiunii "Subiectiv", de la Antena 3, cum a fost ajutat sirianul Omar Hayssam de către Daniel Morar, în dosarul intentat de jurnalistul Ovidiu Ohanesian.
Potrivit
ziuanews.ro, sub semnătura lui Daniel Morar, "Ministerul Public a făcut o cerere de intervenţie în procesul civil intentat de jurnalistul Ovidiu Ohanesian, susţinând că victima e de vină, că procurorii nu aveau temei de drept să dispună instituirea unui sechestru asigurător în dosarul de terorism şi că, în principiu, procurorii şi judecătorii sunt lipsiţi de orice responsabilitate".
Omar Hayssam a fost astfel scutit de plata unor despăgubiri către cele trei victime ale sale, pentru că procurorii Parchetului General au considerat că e mai bine să nu instituie sechestru asigurător pe numele acestuia.
Invitat în emisiune, redactorul şef ZiuaNews Petre Niţeanu a arătat că prin intervenţia lui Morar, procurorii nu au mai putut institui sechestru asigurător pe numele lui Omar Hayssam.