Cel
puţin 18 oameni şi-au pierdut viaţa în statele Missouri şi
Oklahoma după ce câteva tornade s-au abătut asupra mai multor
localităţi. Serviciile de urgenţă din Oklahoma spun că bilanţul
ar putea creşte pentru că una dintre tornade a avariat serios 20 de
case, iar oficialii se tem că ar mai fi oameni sub dărmături.
Tornadele s-au iscat din senin şi au măturat totul în cale.
Statele americane Missouri şi Oklahoma au fost cele mai afectate. În
sud-vestul statului Missouri pagubele materiale sunt însemnate.
Zeci de case au fost avariate. Reţeaua electrică a fost grav
afectată şi în oraşele din Oklahoma.
Guvernatorul
statului Oklahoma, Brad Henry, a ordonat intervenţia unor trupe din
Garda Naţională în oraşul Picher pentru a participa la
operaţiunile de salvare. Oficialităţile cred că în casele
prăbuşite ar mai putea exista victime. Furtunile au produs pagube
şi în statul Arkansas.
Antena 3