Statele Unite ale Americii au aprobat vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România pentru a oferi capabilități aer-aer avansate pentru Forțele Aeriene Române. Vânzarea inițială este evaluată la aproximativ 180 de milioane de dolari, cu opțiunea de a achiziționa rachete suplimentare în viitor.
Această vânzare contribuie la efortul de modernizare a Forțelor Aeriene Române, rachetele AIM-120 fiind compatibile cu avioanele F-16 ale României, dar și cu alte aeronave NATO și americane, inclusiv avioanele F-35.
Ambasadorul SUA în România Kathleen Kavalec a felicitat România pentru această achiziție importantă, despre care a menționat că va crește substanțial capacitatea Forțelor Aeriene Române de a apăra teritoriul României și de a contribui la pacea și stabilitatea în regiune. Referindu-se la vizita recentă la Baza 86 Aeriană de la Borcea, ambasadorul SUA a declarat: „Am fost cu adevărat impresionată să văd avioanele F-16 românești în acțiune. Această achiziție demonstrează angajamentul ferm al guvernului român pentru securitate și apărare.”
Racheta de tipul AIM-120 AMRAAM cu o masă totală de 152 kg (focos de 18 kg) este în clasa de greutate 150 – 250 kg. Are o viteză de Mach 4, fiind cotată la un nivel foarte ridicat de performanță operațională.
Cea mai mare rază de acțiune a rachetelor AMRAAM o are varianta AIM-120D - aproximativ 160 km.
De precizat că recent, americanii au anunțat că un avion de tip F-15C Eagle a bătut recordul de distanță a unei ținte lovite cu o rachetă de tip AIM-120.
Rachetele pot fi integrate pe o varietate mare de avioane de luptă și vor fi configurate special pentru avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Române.