Românii devin tot mai optimişti pe zi ce trece. Mai avem mult până să îi ajungem din urmă pe danezi sau norvegieni, totuşi, stăm mai bine decât italienii şi portughezii. Cel puţin aşa arată sondajul companiei americane The Nielsen, realizat în 32 de ţări.
Trei aspecte au fost luate în calcul pentru acest studiu: piaţa muncii, situaţia financiară şi posibilitatea de a cheltui, domenii despre care românii au spus că le dau sentimentul de stabilitate. De altfel, încrederea consumatorilor români în acestea a urcat în lunile aprilie - iunie, pentru al treilea trimestru consecutiv, cu 6 puncte - la 73 de puncte şi se apropie de valoarea mediei europene. Iar România ajunge să ocupe locul 18 din 32 de ţări participante la cercetarea sociologică.
În ceea ce priveşte încrederea într-o viaţă mai bună ne situăm după Cehia, Letonia şi Estonia, dar înaintea Slovaciei, Poloniei şi Bulgariei.
Însă, de departe, cei mai optimişti consumatori se regăsesc în Danemarca, Elveţia, Germania, Norvegia, Marea Britanie şi Israel, în timp ce, pesimiştii sunt în Slovenia, Croaţia, Italia, Serbia, Grecia, Ungaria şi Portugalia. La nivelul Europei, încrederea consumatorului a crescut în - 72% din pieţele măsurate în al doilea trimestru, doar 6 din 32 de pieţe - raportând scăderi.