Muncim mult, ne odihnim puţin şi suntem plătiţi prost. Conform unui studiu realizat în Irlanda, românul este cel mai extenuat şi nefericit muncitor din Uniunea Europeană.
Românii angajaţi cu normă întreagă au lucrat anul trecut 41,3 ore pe săptămână, înregistrând astfel cel mai ridicat nivel din UE, unde media este de 39,7 ore. Ţara noastră este urmată de Luxemburg (40,8 ore), Marea Britanie, Polonia, Germania şi Bulgaria (toate patru cu 40,5 de ore), respectiv Estonia şi Cehia (ambele 40,4 ore).
La polul opus, se află finlandezii, cu 37,8 ore pe săptămână, informează
Mediafax, citând un raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound).
La noi în ţară, săptămâna de lucru normală negociată colectiv a fost de 40 de ore în 2010, având nivelul maxim în UE şi fiind la egalitate cu Bulgaria, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia şi Slovenia. Cea mai redusă săptămână de lucru negociată colectiv este în Franţa, de 35,6 ore.
Limita maximă legală pentru o săptămână de lucru în România a fost anul trecut de 48 de ore, maxim în UE, alături de alte 15 state. Minimul este înregistrat în Belgia, de 38 de ore.
În privinţa concediului mediu anual plătit, stabilit prin negocieri colective, România se situează la coada unui clasament format din 14 state UE, cu 21 de zile.
Cipru şi Estonia, cu 20 de zile fiecare, ocupă ultima poziţie. De cele mai multe zile plătite de concediu beneficiază danezii şi germanii (câte 30 de zile).
Nu am avut noroc nici la numărul de sărbători legale. România a fost anul trecut pe penultima poziţie în UE, cu şase zile, spre deosebire de Spania, care a înregistrat 14 zile de sărbători.