Iar Alin Gavreliuc, psihosociolog şi conferenţiar-doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, explică aplecarea spre religie doar prin teorie şi frecvenţa cu care se vizitează biserica: ?Suntem cel mai dus la biserică popor din Europa, după Polonia, dar asta doar la nivelul ritualurilor, religiozitatea nu se converteşte în practici sociale, în implicarea în acţiuni în interesul celorlalţi, dincolo de interesul personal, de asta suntem la coada tuturor clasamentelor la capitolul voluntariat. Religiozitatea românilor înseamnă mai degrabă că îşi încredinţează viaţa altcuiva. Îşi spun Ťjocurile sunt făcute, destinul meu este decis dincolo de mine, mai bine stau în colţul meu şi o scot eu la capătť.
Datele ICCV arată că doar 6% dintre cei 1.488 de intervievaţi au spus că pentru ei politica este foarte importantă, 74% dintre intervievaţi considerând că aceasta este ?deloc sau puţin importantă?. La acelaşi nivel sunt spanioli, portughezi, bulgari sau sârbi.
De asemenea, dacă mai era nevoie de un studiu pentru aceasta, analiza arată că 73% dintre români cred că ar fi bine ca ţara să aibă un conducător puternic, care nu-şi bate capul cu Parlamentul şi alegerile, cifră care le depăşeşte cu mult pe cele din ţările europene, în timp ce 20% sunt convinşi că viaţa le-ar fi mai bună sub un regim militar, spune studiul.
Munca continuă să fie ?foarte importantă sau destul? pentru 91% dintre respondenţi , la mică distanţă în urma Italiei, Franţei, Suediei şi Elveţiei şi cam la egalitate cu Spania, Moldova, Polonia sau Serbia.
Antena3.ro